Grevă la poștă. Salariații au intrat în depresie din cauza „salariului de stres” al șefului lor

Grevă la poștă. Salariații au intrat în depresie din cauza „salariului de stres al șefului lor
Publicat: 28/04/2014, 20:37
Actualizat: 30/07/2014, 14:22

Poștașii buzoieni au ieșit în stradă nemulțumiți de salariile foarte mici pe care le primesc raportat la volumul de muncă și timpul pe care îl petrec la serviciu. De altfel, în luna martie, la nivel național au fost trimise comisii în Oficiile Județene de Poștă pentru a efectua noi normări în urma cărora, cel mai probabil, se va recurge la un nou program de disponibilizări.

Poștașii mai sunt nemulțumiți și de salariul foarte mare al directorul Poștei Române, Ion Smeeianu, care câștigă până la 6.000 de euro net, sumele fiind stabilite printr-o hotărâre Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), notează Strada de Buzău.

Salariul directorului Poștei Române a fost dezvăluit chiar de acesta, în urmă cu aproximativ un an, care a ținut să precizeze că onorariul este justificat în condițiile în care funcția este foarte stresantă și generatoare de presiune din cauza licitațiilor la care societatea intră în concurență cu operatorii privați.. „Pentru a elimina speculațiile, confirm că primesc lunar, net, suma de 5.000 de euro pentru funcția de director general, la care se adaugă indemnizația de 1.000 de euro, tot net, pentru calitatea de membru în Consiliul de Administrație. Deci, pe total, primesc 6.000 de euro. Această sumă ar putea fi suplimentată dacă indicatorii de performanță stabiliți în contractul de mandat sunt depășiți, fiecare, cu cel puțin 10%”, a spus Smeeianu într-o conferință.

Sindicaliștii mai reclamă că „în ciuda nenumăratelor sesizări, rețeaua poștală nu are consumabilele necesare prestării activității, nu are infrastructura IT și de comunicații, timpul de așteptare al clientului la ghișeu fiind de multe ori de zeci de minute, clădirile se prăbușesc pe salariați și pe clienți, nu există personal pentru curățenie și nu există nici măcar elementarele genți pentru factorii poștali”.

Bogdan Ion, liderul sindical al poștașilor buzoieni, spune că salariații sunt dispuși să participe la proteste, sătui și ei de sărăcia din sistem, dar și de șeful Poștei Române, pe care îl consideră vinovat de starea actuală a companiei: „sunt discuții legate de inițierea unor mișcări de protest la care, bineînțeles, vom participa și noi. Ne deranjează cum suntem tratați, salariile mici pe care le avem, atitudinea directorului Smeeianu și multe altele”. Protestele vor lua startul la jumătatea lunii mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×